Stau de două ceasuri pe laptop cu gândul să îmi scriu postarea. Subiecte am destule, Doamne-ţi mulţam. Și le-aş scrie, da mă zgândăre zgândarelu’ să scriu ce tot am evitat cu străşnicie, adică despre ce s-a întâmplat luni dimineaţă.
O oamă normală la cap nu ar scrie despre aşa ceva deoarece nu este deloc indicat că publicul larg să ştie că este atât de zăpăcită încât a putut rămâne încuiată în casa pe dianafara fix în ziua în care îşi luase concediu că să rezolve o grămadă de probleme în oraş. Acuma, desigur ar putea explica că există circumstanţe atenuante, că şi-a uitat cheia de acasă la birou şi pe aia de la birou acasă, că bieţii copii n-aveau de unde să ştie când au plecat la şcoală că ea încă mai visează curse de formula unu cu nave galactice printre supernove şi nu este plecată spre serviciu ca de obicei, aşa că au plecat frumos la şcolile lor şi au închis uşa.
Da, numa’ că nici copiii dumneai nu-s tocmai coșeri, că doar sunt aşchii adevărate şi nu pot sări prea departe oricât ar vrea ei, mai cu seamă aia mică care e ruptă din tatsu la corp şi din măsa la cap (eu ziceam că ăsta e norocul ei de la Dumnezeu, da încep să mă cam îndoiesc), aşa că, în momentul în care a deschis uşa de la intrare şi-a amintit brusc că nu şi-a luat ghiozdanul, nu s-a parfumat şi nu e corect unghiul în care îi stă pleata peste un ochi, şi s-a întors să remedieze. Ofcors că a lăsat uşa deschisă, fără să bage de seamă că Sharlotte, care deşi e mâţă, e membră a familiei de trei ani, deci a avut şi ea timp suficient să se dea pe brazdă, a tulit-o în expediţie pe scara blocului. Fata închide uşa, îşi pune căştile pe urechi şi merge la şcoală şi dintr-o dată se coboară pacea peste blocul de la adresa intenţionat nemenționata. (Atâta ar şi trebui că ar dibui ăştia proprietara şi ar duce-o la ăia veşnic veseli).
La ora 9, Dana (bineînţeles că v-aţi dat seamă că despre ea este vorba) se trezeşte, se întinde de patru ori intr-o parte şi o dată în cealaltă, îl mângâie pe Luisu care dormea cu toate roţile în sus, Luisu închide ochi şi începe să toarcă, Dana admiră cerul frumos şi senin de afară şi îi cere iertare soarelui pe care tocmai îl înjurase că îi priponise două raze în ochi şi acum stătea chioară şi bleagă în mijlocul patului, în timp ce creierul ei încerca să configureze drumul spre filtrul de cafea şi să proceseze dacă este cafea făcută sau trebuia făcută alta, caz în care mai trebuia o subrutină în care să deseneze drumul până la cutia cu cafea, să verifice dacă mai este, să spele filtrul…etc. Din fericire mai era cafea, au apărut ca din poveste şi ţigările, pe care a reuşit spectaculos să nu le uite nici pe tejgheaua vânzătoarei, nici la birou, nici la cabinet, aşa că Dana noastră se trânteşte confortabil pe canapeluţa din bucătărie şi începe să se gândească în sfârşit la ce avea de făcut azi.
Erau multe de rezolvat, începând cu a da de administratoarea de la bloc pentru o hârtie, a găsi toate actele de care era nevoie (din fericire e super ordonată cu actele şi alea nu sunt o problemă), a merge la finanţe, la primărie, la notar cu mama şi intr-un final apoteotic, la cabinet, să facă ce îi place.
Cu administratoarea a fost cel mai uşor, nu i-au trebuit decât 4 telefoane ca să îi explice de ce are nevoie (aia o ţinte unantruna că trebuie o adeverinţă complicată, Dana susţinea şi mai unantruna că trebuie o adeverinţă simplă), au căzut de acord să se întâlnească la ora 10, aşa că personajul nostru principal începe să asambleze o ţinuta corespunzătoare şi în concordanţă cu importanţa problemelor pe care le avea de rezolvat, îşi alege cu grijă o eşarfă mare, frumoasă şi colorată ca să înveselească ţinuta, se machiază, parfumează, etc şi dă să iasă pe uşa. Și mai dă odată, moment în care creierul ei îi transmite “Degeaba tragi de uşa că e încuiată bine şi cheile tale sunt la birou, hi hi hi, de câte ori ţi-am spus eu că e cazul să îţi vină mintea la cap?” Dana îşi mai aprinde o ţigară şi începe să dea sms-uri disperată tutulor membrilor familiei, care îşi vedeau liniştiţi de cursurile lor.
Într-un sfârşit se linişteşte când primeşte un mesaj că una din posesoarele de chei se întoarce la 11, aşa că îşi ia laptopul în braţe şi aşteaptă liniştită. Toate ar fi fost bune şi frumoase dacă uşa de la intrare n-ar fi început să bubuie. Da bubuia rău şi tremura toată, mai să iasă din balamale, iar din spatele ei se auzea vocea turbată a vecinii isterice de la 8, amplificată de ecoul scărilor “Hai tu Dană şi ia-ti nenorocita aia de mâţă că o intrat la mine în casă!!!! Hai tu Dană, deschide odată că îţi sparg uşa, f…țiai mâţele, că amu ni ţi-o omor!!!!” Dana începe să fugă aiurită prin casă, sperând până în ultimul moment că nu despre pisicile ei e vorba, Luisu dormea pe colţar unde îl lăsase, Sharlotte nicăieri. Aşa că fuge la uşa şi începe să urle şi ea disperată şi să înceapă să explice că e încuiată în casa şi nu poate deschide. De partea celalata se mai aude un ropot de înjurături prietenoase la adresa familiei şi a tuturor sfinţilor, plus multe urări de bine şi sănătate, ceea ce o determină pe Dana să dărâme uşa şi să meargă să îi rupă picioarele drăguţei de vecine. Din fericire, uşa a fost mai proastă, că nu a cedat, aşa că Dana nu a avut ce face decât să privească disperată prin vizor cu speranţă că îşi zărească mâţa. Turbarea ei a crescut şi mai tare când a auzit un miorlăit disperat printre urletele proastei şi a văzut pisica aruncată pe scări. Vecina urlă în gura mare că ea trebuie să meargă la doctor şi cât de tare a încurcat-o dracul de mâţă, şi se mai şi lăuda vecinei de alături cum a strâns ea animalul de gât, a intrat în lift şi dusă a fost. Sharlotte a rămas pe scări, adunată ghem, miorlăind încetişor şi răguşit.
Din fericire nepoata Danei a ajuns acasă în 10 minute, aşa că biată făptură a fost adunata de afară şi dusă acasă. Tunând şi fulgerând şi plănuind o şedinţă generală pentru membrii familiei în care să se stabilească reguli clare de închidere şi deschidere a uşilor şi de verificare a animalelor din casă şi mulţumind la Dumnezeu că a scăpat pisica cu viaţa, Dana porneste pe drumuri să îşi rezolve problemele. Nu fără a nu se gândi din 5 în 5 minute la cât de răi pot fi unii oameni şi la mieunatul disperat al Sharlottei. Și la cum o să meargă ea dupamiaza la apartamentul de deasupra să îi zică vreo două nesimțitei.
Și-a venit în fire doar târziu, pe stradă, când a realizat cu groază că saliva de plăcere în timp ce se gândea cum a prins-o pe babă singură în lift şi a strâns-o de gât, aşa că în filmele cu terminator, ca să vadă tâmpita ce a simţit biata pisică. Și o vedea cum se învineţeşte la faţa şi cum i se bulbucă ochii în cap şi privirea ei disperată şi rugătoare în timp ce scutura spasmodic din mânuţe şi picioruşe… şi cum o lasă după aceea jos, să îşi revină la viaţă şi cum acesta îşi cerea iertare şi promitea că nu se va apropia de etajul de dedesubt nici măcar atunci când nu mergea liftul…
Atunci s-a speriat Dana, cea care ştie că puterea gândului este nelimitată şi că îşi face o grămadă de păcate, aşa că a început să ceară iertare tuturor sfinţilor şi lui Dumnezeu şi universului şi sufletului amărâtei aleaia de proaste, a făcut pace cu ea şi şi-a văzut de drum. Din fericire a apărut din senin Ovidiu şi totul s-a dezamorsat intr-o pițerie, în hohotele lui, care ascultă cuminte povesti cu poliţişti, pisici şi vecini crizate.
)
