Nu stiu daca pot eu sa vorbesc despre lectii… pentru ca, mai ales pe astea de viata nu am reusit sa le invat nicicum.. sau poate ca da.
Ce mi-as spune mie, daca ar fi sa o iau de la inceput? Cam asta:
“Atunci cand iubesti, iubeste din tot sufletul, mai tarziu nu vei avea nici un regret si nu vei putea sa iti reprosezi nimic.
Cand pleci, nu mai intoarce capul. Priveste inainte si fii atent.
Daca faci ceva, du totul pana la capat si fa bine ceea ce faci, pana la cel mai mic detaliu, in felul acesta vei fi multumit de munca ta si mandru de tine.
Nimic nu este de nerezolvat atunci cand ai de a face cu oamenii…trebuie sa descoperi persoana potrivita, cea care te va ajuta. Asta este o lectie pe care am invatat-o de la o prietena foarte draga mie, la un moment dat eram in Bucuresti, trebuia sa venim acasa si nu am mai gasit bilete de tren pentru cursa aceea. Eu ma dadusem batuta, ea a inceput sa se plimbe prin fata ghiseelor, privind cu atentie fiecare casierita. “Ce faci?”, am intrebat-o “Pai, ma uit la fecare… caut persoana cu care pot vorbi…ea o sa ne ajute” Asa a si fost, si-a ales ghiseul, i-a eplicat doamnei ca trebuie neaparat sa a jungem acasa, i-a strecurat un pachet de Kent (raritate in vremea aceea) si s-a intors, victorioasa, cu doua bilete la clasa I.
As vrea sa invat sa nu tin in mine…sa spun ce am de spus si sa nu le adun… Cateodata e foarte greu, pentru ca nu vreau sa ranesc… alt data ma trezesc insa, “emanad” sinceritate fix cand nu trebuie si dupa aceea caut peretele ideal de dat cu capul
Am invatat sa imi acord timp atunci cand am nevoie. Multa vreme am crezut ca eu invart lumea si ca nimic nu mai merge daca eu nu muncesc 16 ore pe zi…pana odata, cand am fost atat de epuizata incat nu m-am ridicat doua saptamani din pat. Si nu s-a intamplat nimic! Nu a cazut cerul, nu a murit nimeni de foame, aproape ca nici nu s-a simtit lipsa mea din “campul muncii”. Aceea a fost o adevarata lectie. Numai noi avem senzatia ca exista doar o singura solutie a unei probleme…
Sa-ti inveti mintea sa taca. Sa iti gasesti pacea. Este greu atunci cand stai ore in sir si pictezi sa nu te gandesti la nimic. Mintea nu are altceva de facut decat sa rumege si sa rumege si sa invarta lucrurile… Uneori e teribil. Au fost momente in care mi-era groaza sa ma apuc de lucru. (Ce sa zic acu cand mai si scriu? Imi vajaie gandurile si frazele prin minte ca o vijelie:) ).
Eu una n-am reusit, dar lucrez la asta. Pana o sa taca, construiesc vise frumoase, proiectez case si mobile si nu termin pana nu am infiletat ultimul surub…:) Sau scriu adevarate romane..in minte. Din nefericire le uit pana apuc sa le sipun pe hartie…
Sa ridici ochii din vitrine si sa vezi frumusetea cladirilor.
Sa fii deschis la nou, chiar daca ai reticente, vezi ce iti poate fi folositor… lucrurile evolueaza
Sa respecti parerea celuilalt. Chiar daca nu esti de acord cu ceea ce sustine, asculta-l pana la capat. Nu trebuie neaparat sa il aprobi. El oricum o sa aprecieze ca l-ai ascultat.
Sa nu iti pese de ce spune lumea. Lumea aceea care “spune” nu a venit niciodata sa iti puna o bucata de paine pe masa nici sa te ajute atunci cand ti-a fost greu. Nu a facut decat “sa spuna”. Si atunci?
Sa faci bine celui care ti-a facut rau. NU trebuie sa te razbuni. Fa-i un bine. Candva, de-a lungul vietii. Nu gasesti in razbunare atata satisfactie cata gasesti atunci cand ii vezi jena pe fata si nu stie cum sa iti multumeasca…
Joaca-te cu copiii si fii langa ei cat de mult poti atunci cand sunt mici. Or sa creasca si o sa iti para rau dupa fiecare clipa pierduta
Am invatat sa imi zambesc si am mai invatat ca life is beautiful….sau mai bine zis ca life IS!
Se moare greu…se moare foarte greu… deci, atat timp cat traiesti trebuie sa faci in asa fel incat sa mergi mai departe.
Daca tot traiesti, fa-o cu intensitate 
”
Atat mi-a venit in minte acum. Mai sunt muuulte lectii pe care le-am invatat sau urmeaza…
Tetris si SuperJa, va multumesc pentru ca m-ati pus pe ganduri
Mosu, Cleo, Vera, Omul cu Papornita, Fosile, Tzipi, Dan, Shanya, Scaietina, Oleg, Alexandra, Tudor, Teo Negura, as vrea sa invat si din experientele voastre :)
Later post: Chiar nu a observat nimeni frumoasa melodie a lui Freddie Mercurry?!
Esti draguta ca te-ai gindit si la mine.
Stii,o mare parte a articolelor mele sint intimplari din viata mea.
Mi-ar fi greu sa selectez ceva experiente anume,in plus sigur nu ajuta pe nimeni.Sint ale mele si nu e nimeni altcineva ca si mine,nici imprejurarile nu sint aceleasi,nici perceptiile,emotiile…
Dai o raita prin amintiri sau excursii si ma regasesti pe ici,pe colea.
Saru’mina!
Fosile, din proaspata mea experienta cu aceasta postare, iti spun ca este un exercitiu destul de util sa incerci sa schitezi ce consideri tu ca e o lectie de viata pentru tine … fie ca postezi sau nu:)
Pe de alta parte, din raita pe care am dat-o prin amintirile date, am invatat sa deschid ochii si sa privesc in jur , ca de multe ori o suprafata aparent urata poate ascund un miez incredibil de frumos… si sunt convinsa ca mai sunt multe lucruri de descoperit in blogul tau:)
Multumesc pentru preluare
Frumos ai scris si multe lectii avem de invatat de la tine.
Uitam de multe ori sa traim, ne enervam pe fleacuri si uitam de oamenii de langa noi
Cred ca ar trebui sa ne scriem undeva lucrurile importante, pentru ca pare ca exact pe ele le uitam …
Multumesc din nou, foarte interesanta postarea!
(Acum e musai sa scriu una din frazele mele preferate “Nimic nu e intamplator, Dana, nimic nu e intamplator “:) )
Hai sa-ti spun un secret: nimic nu-i intamplator!
Si eu m-am mirat cand am citit comentariul tau scris in timp ce eu eram pe aici
Foarte frumos spus..intelepte concluzii ai tras..
Intelepciunea nu vine odata cu varsta, ea vine din trairi nu si din existente..
degeaba existi daca nu “traiesti”, sa te atinga fiecare clipa ca si cum ar fi ultima, sa te mangaie fiecare gand ajuns sau plecat de la tine, sa apreciezi fiecare zambet dat si primit, sa te bucuri de inocenta cu care iti sunt adresate fiecare “de ce? ” sau “cum”…
Iti multumesc pentru inspiratie, de fapt, va multmesc tuturor ce-ati postat aici, Zi frumoasa va doresc.
Eu iti multumesc
DD esti o persoana tonica, activa… asa te-am perceput din prima citire de pe blog.
. Mi-a placut si cu toate sunt de acord.
Multe experiente de viata, si multe invataminte evident
Aia cu pacea interioara e palierul cel mai inalt – armonia cu tine insuti. Asa zic asiaticii – fiind in armonie cu tine însuti esti in armonie cu tot ce te înconjoara… tind sa cred ca au dreptate… dar asta e un exercitiu ce dureaza intreaga viata si pe care nu-l inveti decât prin trairi directe, adica exact calea care o apreciezi cel mai mult… Frumos post DD.
Multumesc SuperJa
Se pare ca dialogul acesta interior (asa se pare ca i se spune in cercurile astea ale trainerilor si coach-ilor) poate fi atenuat prin doua metode. Meditatia si contemplarea. Anul trecut, in urma unor traininguri intensive ni s-a dat “tema” ca, timp de 30 de zile sa privim, 5 minute/zi un trandafir rosu. Fara sa ni se spuna de ce sau cum. Am rezistat trei zile, cred ca am si scris undeva pe aici la ce imi zbura mintea in timp ce. Orice altceva in afara de a tace:)
Meditatia te scapa, asta o stiu pe pielea mea. Dar iti faci liniste in cap numai atat cat esti “zen”… dupa ce ai deschis ochii, te iau toate gandurile inapoi in primire, frumos, unul cate unul…
Stii, asta cu armonia cu tine insuti este ca si aia cu fericirea… niciodata nu e deplina… dar suntem optimisti. Si suntem convinsi ca putem fi si armoniosi si fericiti
eu nu le am cu contemplarea sau meditatia. O singura data am facut yoga – exercitii pe malul marii rosii si in bazin… a fost minunata experianta. Poate o sa reiau cind va exercitiul.
Fericirea niciodata deplina – corect
.
Foarte interesant! Sa vedem daca sunt in stare sa vorbesc despre un subiect atat de serios:)
Multam pentru provocare!
Multam pentru acceptare!
Scaietina draga, daca pana si eu am fost in stare sa adun niste ganduri (mai mult sau putin serioase), pentru tine, care nu stiu cum faci ca parca vrajesti cuvintele, va fi o joaca.
Dana, esti “magic”…! Adorabila
!
Multumesc Iulia, Bine ai venit pe aici
Presimteam ca o sa ne pui ceva extra pe blog. Intuitie recompensata.. Merci
Ai presimtit bine ca o sa pun ceva pe blog…acuma, cat de extra este, nu prea stiu
_
Eu nu cred în “peretele ideal de dat cu capul”, trebuie sa ne asumama totul – sau cît mai mult – fara sa ne simtim vinovati de tot ce ni se intimpla. Nimic nu-i hazard, diar ca unele lucruri trebuie sa se întîmple (asa si nu altfel, deci no control possible..)
Rebecca, eu incerc sa imi controlez cuvintele si iesirile, si de cele mai multe ori reusesc. Totusi, cateodata explodez pur si simplu si sa ii fereasca Dumnezeu pe aia din jur, mai ales ca fix atunci imi vin la gura toate lucrurile nespuse in timp, si cu sinceritatea necontrolata tipica sagetatorilor, lansez adevarate rafale in “adversar”:)) Se intampla foarte rar, ce-i drept:)
Dupa aceea imi pare rau si imi dau seama ca s-ar fi putut rezolva totul fara nici un nerv…asta este
Si eu sint de acord cu ideea ca nimeni nu e de neînlocuit. Trebuie sa ne facem timp pentru noi (si nu doar atunci cînd ajungi, cum spuneai tu la epuizare.. n-are farmec ..) si sa invatam sa.. delegam sa-i punem pe toti la facut cîte ceva, se vor simti foarte utili, iar tu iti recapeti putin libertatea..
Stii cum e? Anumite lucruri poti sa le delegi, altele nu. Nu poti pune pe nimeni sa iti faca munca (decat daca esti patron, ceea ce nu e cazul:) ), iar treburile marunte…cateodata chiar iti face placere sa le faci:)
Ne permiti sa share textul tau pe retelele sociale ? E chiar de recomandat. Merci
desiii…. 90% din ce ai spus e valabil si pentru mine
cu ce nu pic peste ce-ai zis tu… cu lenea care mie imi spune: “80% din orice treaba pe lumea asta se face cu 20% efort iar restul de 20% treaba cu 80% efort” deci eu ma opresc pe undeva pe la 20%… ei bine exagerez un pic….
si apoi nu sunt de acord nici cu “sa faci bine celui care ti-a facut rau”; eu cred ca fiecare trebuie sa primeasca ceea ce merita…
Mosu, eu sunt convinsa ca daca te asezi dumneata la scris, asa cum le migalesti si le cimilesti, o sa ne alegem cu o sama de invataturi cum rar se intalnesc.
Si eu, dupa ce am citit postarile lui Tetris si SuperJa am supus ca nu mai am nimic sa adaug… apoi am vazut ca se insira frazele una dupa cealalta. Toti avem experientele proprii de viata si fiecare tragem anumite invataminte din ce ni se intampla. Unele se aseamana, altele sunt cu totul si cu totul particulare.
Ca de exemplu cea cu razbunarea. Tu spui, pe buna dreptate, ca fiecare trebuie sa primeasca ceea ce trebuie. Eu sunt convinsa ca ei toti primesc, MAI DEVREME SAU MAI TARZIU exact ceea ce merita. Are viata , sau universul, sau nu stiu cine este responsabil, talentul acesta de a “rasplati” totul cu varf si indesat. Si nu stiu cum reuseste ca o face muuuult mai bine decat am putea-o face noi. Eu las razbunarea pe seama universului, sau a lui Dumnzeu, daca vrei.
de-a lungul vietii au fost cateva cazuri in care, in anumite imprejurari am putut sa ajut oameni care imi facusera foarte mult rau. Si am facut-o. BIneinteles ca nu se asteptau… Iti dai seama cata rusine era in ochii lor cand mi-au multumit? Si cate regrete? NU stiu daca m-as fi razbunat i-ar fi durut atat de tare…
Freddie Mercury, daa… Am fost tare marcat de piesa asta. “Barcelona”, albumul, va trebui să fie Requiem-ul meu. Pace ţie.
Yesss!!!! iti multumesc mult! Cred ca esti singurul care a ascultat piesa
A meritat din plin sa o postez!
Si pe mine m-a marcat, o aveam mai demult pe o banda de magnetofon, pe care ata am ascultat-o pana am intins-o…sau am rupt-o, nu mai stiu.
Pe urma, cativa ani nu am mai gasit albumul… si nu gaseam nici piesa, nimeni nu auzise de “exercise in free love”. Abia de cativa ani am reusit sa o re-aud… cu mare bucurie…
Pace si tie! Te mai astept pe aici:)