Nu as spune ca viata mea e intotdeauna trepidanta, dar nici monotona nu poate fi, deoarece, cand apare o amenintare a unei existente “normale” si linistite, Dana comite cate una din gafele ei celebre.
Ca in clasa a X-a, cand i-a spus celei mai buune prietene a ei, care tremura toata ca nu o sa intre la treapta “Lasa Mona, nu te mai speria atata….ca au intrat si mai prosti decat tine!”….sau dupa vreo 10 ani , cand s-a intalnit cu o veche cunostinta, o femeie care fusese foarte frumoasa, iar acum ramasese la fel de frumoas dar se apropia de 40 de ani si Dana n-a gasit sa-i zica in loc de salut altceva decat “Vaaaai, ce ai imbatranit”!…
De data asta, a fost un alt soi de gafa. Dana mergea catre mama, dupa ce a fost la un control de ochi pentru ca toata ziua i s-a parut ca e chioara si nu vede nimic. Asa ca s-a gandit ea ca doctorita de ochi se va lua cu mainile de cap si o sa ii spuna “vaaaai doamna, daca nu veneati acum nu ati mai fi putut fi salvata, era sa orbiti”. Doctorita de ochi insa, dupa ce i-a tot cautat tot felul de lentile, i-a confirmat ca e doar putin chioara, atat la distanta cat si la apropiere, dar nu suficient de chioara sa aiba ochelari de om normal, ci numai asa de fite.. acolo, un 0.25…
Total nemultumitor…. a probat ea vreo 20 de rame, din care nu a satisfacut-o niciuna, desi mai degraba cred ca nu a satisfacut-o moaca obosita si ciufulita pe care o vedea in oglinda si pe care nici o rama nu putea sa o invioreze. Asa ca a abandonat ideea de a-si face ochelari azi, daca e numai 0.25 mai pot astepta cateva zile, ca nu e nici un pericol de orbit…no.
Revenind, pe strada, cu gandurile aiurea, la ce sa mai scrie pe blog, la ce o sa faca la mama, la cat de bolnav e tata si la temele Soniei pe maine, vede chiar in fata ei pe trotuar o faţă foarte cunoscută. Instantaneu il recunoaste ca fiind unul din bloggerii pe care l-a descoperit destul de recent si in al carui blog a descoperit o multime de lucruri interesante, “Fosile si pietre”.
De marea bucurie a intalnirii, Dana porneste cu toate panzele in vant catre omul care isi plimba linistit impreuna cu sotia catelul, saluta (Multumescu-ti Doamne si tie mama ca macar cu atata am ramas din cei 40 de ani de acasa) si apoi, evident, negasind nimic altceva mai inteligent de spus, intreaba cat poate ea de normal:
- Fosile?
Oamenii se opresc in mijlocul drumului, se uita unul la celalalt, domnul aproba, doamna se uita surprinsa cand la unul cand la celalalt, iar Dana, cu cel mai frumos ranjet din dotare si aratand cu mana spre ea
- Digodana!
(Daca n-ar fi fost Tarzan-Jane, s-ar fi inventat cu siguranta acum).
Dupa care urmeaza o pauza destul de stanjenitoare, noroc ca m-a salvat catelusa, o minune de terrier, care numai ca nu mi-a sarit in brate. Restul conversatiei a fost una dana-catel, in care a putut demonstra cu prisosinta cat e de inteligenta. Catelusa, evident:))
Eu m-am bucurat foartetare de intalnirea asta, sincer. Si daca nu as fi fost atat de nauca incat sa nu pot ingana doua cuvinte de surpriza si bucurie, poate ca as fi reusit sa spun cat de pasionata sunt si eu de tot ce inseamna pietre si cristale, de orele nesfarsite din laboratul de cristalografie, de pasiunea mea pentru florile de mina si de cele cateva pe care le am acasa si cu siguranta as fi spus si cat ii admir pentru excursiile lor prin munti la cautat de pietre… si pentru munca uriasa depusa pentru a slefui si scoate la lumina minunatiile acelea….
Poate ca, totusi erau prea multe pentru a fi spuse asa, pe trotuar intr-o intalnire accidentala. Ne-am despartind razand si sperand ca ne mai intalnim candva, poate in conditi mai putin stranii 
Apoi, pe drum m-am tot gandit la noi si la identitatile astea pe care le dobandim prin ceea ce scriem. Primei mele prietene de pe blog si astazi ii zic Alunita..
Fericitii care se semneaza cu numele lor, pentru ei e simplu: Cleo, Teo, Tudor, Oleg, Sorin Carmen, Vera, Dan, Gabriela, Adriana…. Ce ne facem cu ceilalti? Mosu, Turistul, Tetris, Tzipi, Se-cret, SuperJa, Ceasul (cu buzunar), Escu, Scaietina, Scorpio, Emdoi, Luna patrata, Ganguritu, Papornita, Napocel (au fost doar cateva exemple care mi-au venit acum in minte)…
Ei? V-am pus putin pe ganduri? Ca eu inca rad )
Ești fenomenală!
Aha, de la Digodan mi se trage… cum as putea fi altfel?
)
Inca acuma am avut noroc… se intampla sa le fac si mai late
Pe mine pana si barbatu’meu ma striga Tzipila ! Asa ca nu va jenati …
Si cand nu te striga Tzipi sau Tzipila te striga Veve
) Cunoastem 
)
Poate s-ar potrivi o intalnire la o cafea?
Cafeaua! Bine ai venit!!!
))
)
) )
(Loooool…iti dai seama cum era daca erai tu pe strada in locul lui Fosile
Cum as fi venit si as fi intrebat … “cafeaua ta?” sau mai bine, “unde mi-e cafeaua?”
Desigur, o intalnire la o cafea ar fi mai potrivita decat una pe trotuar, (asta era o invitatie la tine?
Fain suna: “Esti cafeaua mea?”
Bineanteles ca am lansat o invitatie la o cafea, undeva unde se poate fuma si sta la povesti.
Multumesc! Oricand, cu mare placere
Daca te-as intalni mi-ar fi greu sa-ti spun altfel decat Digodana
Serios!
Cand vii in Bucuresti si ma intalnesti intamplator (sau voit), ai grija, ia-ma cu binisorul ca-s timida rau
Tetris draga, pana si sora-mea imi zice mai nou Digo, stai linistita
)
)
Cand vin in Bucuresti o sa te intalnesc in mod sigur voit, ca intamplator nu prea am cum, dat fiind faptul ca nu am vazut nici o fotografie cu tine
Si eu sunt timida! Rau de tot! ieri din cauza timiditatii n-am reusit sa ingaim decat Tarzan – Jane!
Mergeam linistiti pe strada,in tinuta de scandal pentru plimbarea cu catelul si eram tare prins intr-o poveste cu nevasta-mea,dar si cu ochii pe catel,care mereu are idei.
La un moment dat vad venind din fata o doamna,toata zimbet.Cum frecvent intilnim iubitori de ciini carora le place catelul nostru,asteptam sa se joace cu catelul.
Doamna saluta si intreaba:Fosile?
Primul meu gind a fost:”oare asa tare se vede?da cu nevasta-mea ce are,ca ea e inca tinara si frumoasa”
Si mai zice:Eu sint Digodana!
Saru’mina!?…..
Noroc cu catelusa,ca s-a dus la mingiiat si a salvat situatia .
Chiar mi-a zis nevasta-mea dupa aceea,ca am fost cam acru.Oare ce s-o fi gindit doamna?
Eu eram inca cu gindul la discutia inceputa asa ca,in ideea ca sigur,ne vom mai intilni,am salutat si ne-am vazut de drum.
Si tot nevasta-mea a mai pus o intrebare:daca nu stiam ca tu esti “Fosile”?
A ramas fara raspuns,pentru ca mi-o cunosc…
Scuze pentru raceala !Nu eram prezent .
Nu stiu,parca altfel mi-am imaginat o intilnire cu un alt bloger.
Oricum,acum ca ne cunosti pe amindoi,poate reusim impreuna o poveste despre pietre si Apuseni,
Aseara nu am mai reusit sa raspund pentru ca radeam de ma tineam de burta, impreuna cu ai mei kinderi, carorar le povestisem patania. Cand le-am citit si lor comentariul tau am izbucnit in hohote, la gramada.
)? ” Vezi, femeile gandesc cam la fel 
)
Acuma, eu radeam si de usurare, cand am vazut ca si tu ai vazut cam la fel ca mine lucrurile.
Foarte clar este ca, eroina acestui episod este catelusa! … si nici macar nu stiu cum o cheama
Acuma, sa ti-o spun pe a dreapta, cand te-am vazut asa de retinut, mi-a zburat si mie prin cap gandul, “Oare sotia lui stie de blog? sau pic eu asa din cer si tradez omul
Astept cu drag o noua reintalnire, musai tot in formula asta si cu siguranta ca o sa avem multe de povestit si de pietre si de Apuseni
Gindesc ele,femeile,la fel.Dar,se pare ca…dupa.
Vad ca a fost si Cafeluta.
Deja ne cunoastem,am fost impreuna in doua excursii vara asta,deci…
….deci am aruncat un ochi la cafeluta iar rezultatul este ca mi s-a imbogatit blogroll-ul
Cat despre femei, multumeste la Dumnezeu ca gandesc!
inainte, dupa, ce mai conteaza 
))
Foooarte interesant ! conjunctura probabil a stricat ceea ce te-ai fi aşteptat dar , totul a fost un comportament normal în atare situaţie , cred eu .
La fel de interesant este cum un pseudonim devine nume într-un cerc în care te învârţi , ştii un fel de alint care la un moment dat devine atât de normal încât dacă ai folosi numele adevărat ar pare mult prea grav.
Încă îmi imaginez situaţia şi mi se pare deosebită în sensul bun al cuvântului.
Sorin, situatia a fost, cu siguranta, deosebita
)
Ai dreptate cu pseudonimele, sau apelativele, colegii din liceu si acum tot ca atunci imi spun…. foarte putini isi mai amintesc ca ma cheama si Dana:))
Fosile?
Da
DingoDana LOL – ar fi sunat mai ceva ca in epoca de piatra. Si sincer, de când ti-am vazut prima data numele am zis ca lipseste acel “G”
Ca sa-ti dai seama cât de departe se poate ajunge – am imagini cu doamna JA, si in bucatarie
. Si posterele de 70 x 100 cm ready for print. Deci exista un mare cult al personalitatii… iar noi, membrii familiei, ne strigam evident JA, raJAJA, Raja RaJA the Great, superJA in functie de tonul de razgâiere dorit…
zzz
Dingodana are sonoritati de clopote preistorice…nu ti se pare?:))
Nu zici tu rau…la cata galagie fac cateodata, chiar mi s-ar potrivi
Cat despre cultul personalitatii, numai niste postere cu fulgere mai imi lipsesc din casa….si-apai sa vina musafirii!!!
când zici fulgere ma gândesc la
http://www.guardian.co.uk/world/picture/2011/sep/01/eyewitness-bolt-from-the-blue#zoomed-picture
adica cu o nota unic romantica
Dadadadaaaa! asta era ideea… Trosc in Turnul Eiffel! Mama ei de arta! Ce poate fi mai romantic??
)
digo, oricum mai placut decît didi, esti super tare ! Cîti dintre noi, cu blog sau ba, ar avea onestitatea sa zica tot ce zici asa cum faci tu ? Ca sa nu mai vorbim de umor ! Io, subscriu (m-am saturat zau de musai telectuali)
Luand bine seama la multe povestiri din blogul tau si lasand la o parte farmecul lor, cum ti se pare Digo-doaga (cratima avand, bineinteles, un pronuntat inteles aritmetic)?
Mi se pare genial. Atat ca sonoritate, Digodoaga suna sficient de bubuitor, cat si matematic, digominusdoaga = propozitie adevarata
)
Ha, ha…si eu raman Alunita, cu sau fara blog; si chiar daca nu postez comentarii prea des sunt aici, te citesc zi dupa zi!
Alunita draga, la tine e deja ca si numele de botez, greu de scapat de el… eu m-am obisnuit foarte tare sa te strig asa si imi place la fel de mult ca si cel de botez
)
Am vazut ca treci pe aici si ma bucur de fiecare data
Telefoane, masline, o cafea la polus? ceva?
sa stii ca si mie, de cand cu blogul mi se mai spune si dardindar