Doare ciudat si ireal, ca nici o alta durerere pe care am simtit-o pana acum. Nu doare tot timpul. Acum, de exemplu nu doare. Cand o sa ma ridic de pe scaun si o sa pasesc, piticul invizibil care ma insoteste de o saptamana, imi arde cate un ciomag peste tibie.  Exact asta este senzatia.

Nu doare la apasare, nu doare decat atunci cand flexez laba piciorului. In primele zile aproape ca n-am bagat-o in seama, pana ce, la un moment dat, cand a trebuit sa cobor un deal, m-am trezit plangand pe strada de durere. 

Apoi a inceput mersul la doctori si ecografe. Tromboza nu-i si mi-am luat o piatra de pe inima. In rest, nimeni nu intelege nimic si toti se uita crucis la piciorul meu care, in afara de faptul ca are el un stil foarte particular de a sta umflat de vreo 15 ani (din cauze la fel de neidentificate), nu are nici un semn exterior care sa tradeze durerea insotitoare de pasi…

Daca am vazut ca ma paseaza ca pe o bila de pimpong de la unii la altii, am abandonat sportul cu doctorii si-am luat-o pe caile astealalte.

Imi este clar ca durerea asta vine de undeva si vrea sa imi spuna ceva…daca intelegeti ce vreau sa zic. Si mai imi este clar ca e acum ori niciodata. Ori imi rezolv problemele cu mine si cu ceilalti, ori imi rezolv problemele cu mine si cu ceilalti. Din doua, una.

Asa ca merg la acupunctura, cu un om extraordinar, care tot mormaie in barba, ca pentru el,  ”diagnostice” de genul : “nu te iubesti destul”, “acorzi prea multa atentie celorlalti si prea putina tie”, “frica! mmmmmm, frica e de vina…ai acumulat multa frica…mmmm…..”; si frigul e de vina, pune sare calda pe spate, sa elimini frigul din splina si rinichi….mmmm… ai nevoie de sustinere…si de dragoste…mmmm..da…da..asta este…. o sa fie bine… in timp, dar o sa fie bine….”

 Eu sunt optimista, stiu ca o sa fie bine, si chiar vreau sa fac si eu chestii, asa ca alaltaieri, am facut un exercitiu de autoiertare, asa cum am citit la Darael, si cum mi-am tot propus de vreo 2 ani sa execut. Rezultatul a fost ca am bocit vreo 40 de minute, tinandu-ma de picior si spunandu-i Danei de acum 20 de ani ca o iert…. si lui Alex de acum 20… si-am mai hohotit o tura si m-am linistit

 Astazi au inceput sa ma doara si genunchii…si cred ca o sa devin paranoica incnetul cu incetul, ca mai nou nu am in minte decat capuse si boli Lyme…

In rest totul e ok. Schiopatez artistic, ma stramb la fel de artistic si mintea mea face tot felul de scenarii extraterestre de insanatosire.

Sa ne auzim cu bine!

Mama faracuvintelor: Carmen

Si o sa se bucure, asa cum merita, de ziua lui.

Bon anniversaire, A. !

P.S. Daca o sa treaca mai mult de 3 zile fara sa public ceva, inseamna ca traducatoarea (care e si nevasta sarbatoritului) a reusit sa ma ucida, cumva :)

Cam la o săptămână după Paşti, am primit un telefon. Era o doamnă, care spunea că este de la Centrul de Transfuzie şi care mă ruga cât se poate de frumos să fac cumva şi să merg să donez a doua zi, pentru că aveau mare nevoie de trombocite. O mămica nu putea să nască fără să aibă asigurate trombocitele, mai era un copilaş la oncologie şi încă unul la pediatrie…

Am anunţat la mine la birou şi bineînţeles că a doua zi dimineaţă eram prezentă la centrul de donare. Si parcă m-am imbracat, aranjat şi fardat un pic mai atent ca de obicei. Un copil avea să se nască (şi) datorită mie. M-am simţit extraordinar de importantă. Un ţânc avea să vină pe lume, trebuia să îl sărbătoresc cum se cuvine, nu ? şi urmă, avea să aibă şi ceva din sângele meu .. (Săracă mămica, eu cred că ar fi trebuit să fie prevenită asupra donatoarei… ca să ştie în viitor de unde i se trage când o să îl vadă pe ăla micu ţâşnind pe munţi sau făcând cine ştie ce traznaie. Adică e genetic, dar de la mine )

Totul a decurs normal, doar că de data asta au considerat că am vechime aşa că m-au pus la 6 treceri, drept pentru care, către sfârşit îmi cam tremurau buzele, dar m-am ţinut tare…

Din nou senzaţia aceea de bine şi de recunoştinţă faţa de personalul de acolo. Săptămâna trecută a trebuit să fac nişte analize de sânge şi mi-am spus eu că ce-ar fi să merg să imi scot rezultatele de la centrul de transfuzii,  să nu mă mai înţepe altcineva încă o dată? Spre marea mea surprindere, am aflat că nu se mai elibereaza nimic, ţi se comunică doar dacă eşti pozitiv la vreun virus sau dacă ai mari probleme. Cum nu aveam nici una nici alta, mi s-a spus că nu au ce analize să îmi dea.

Până la urmă, au căutat în registru şi au fost foarte impresionate că am făcut citafereza, aşa că, peste măsură de drăguţă, una din doamne a umblat cu mine prin tot centrul, mi-a găsit fişă, mi-a făcut o copie şi mi-a dat-o, că să mă ajute şi ei, în felul lor. Mi s-a plâns de faptul că încă nu s-a aprobat informatizarea centrului, că absolut toate datele şi fisele sunt doar pe hârtie, că intr-adevăr au echipament pentru analize şi recoltare foarte performant, dar în ceea ce ţine de evidenţă donatorilor şi a analizelor, încă sunt în anii 60-70…

Mi-am luat hartia şi m-am dus pe drumul meu, cu sentimente jumate-jumate. Era plin de tineri la donare, era campanie pentru studenţi. M-am uitat la feţele lor să văd dacă se citeşte bucuria pe care o simt eu de fiecare dată când donez… Nu, nu se vedea… am auzit însă câteva replici revoltate ale unui tânăr nerăbdător, cum doamne se poate să îl ţină pe el atâta la coada că doar el a venit aici să doneze nu să cerşească…el pesemne merita covor roşu … am vrut să merg să îl întreb dacă ar fi reacţionat la fel dacă mama lui ar fi fost în spital în momentul acela şi ar fi avut nevoie de sânge,,, dar n-am avut putere, pur şi simplu nu mi-am mai pus mintea.

Mă gândeam doar la pungile de sânge pe care la văzusem sus, la cei care au donat şi la câte vieţi aveau să fie prelungite sau salvate datorită lor…

… si mi-au dat lacrimile pur si simplu, cand, pe hartia pe care am primit-o, langa numele meu, era scris, cu majuscule, donator onorific..

Tot la ora 6 am primit si vestea ca mi s-au anulat cele doua masaje programate sambata (nici nu stiu ce putere as mai fi avut sa le fac), asa ca numai bine a venit oferta colegului M. de a ma duce acasa. El urma sa mearga pana in Babes si apoi in Polus. Cum n-am fost in Babes demult, m-am cerut si eu, asa ca, pe la 6 jumate, cine se minuna de cat de frumos e parcul si de linistit si facea poze in toate directiile cu o frecventa incredibila?

Uite si niste mo(n)stre, sa va convingeti (de data asta Biju rulz):

Dupa aceea, atrasi de mirosurile irezistibil, de vanzoleala si muzica ce venea dinspre Sala sporturilor, nu am rezistat sa nu ne amestecam in multime. Vaaaaai, ce frumos a fost!!! Am cascat gura la toate si la toti, am salivat corespunzator in fata tarabelor cu mici, gratare si bere…

Extraordinara bucuria ce se citea pe fetele tuturor si atmosfera aceea de targ adevarat.

Pentru ca trebuia sa ajungem musai in Polus musai pana la 10, ca amicul M. voia musai atunci sa isi cumpere aparatoare pt dat cu rolele, ne-am indreptat in graba spre locatia sus-mentioana. Unde am si gasit ce cautam. Numai ca am gagsit si un film la care sa ne uitam, asa ca am luat bilete si ne-am instalat in sala care arata cam asa cu un minut inaintea inceperii filmului:

In final ne-am adunat vreo 10 oameni, filmul a fost “Lock out”, tradus “Misiune pe MS One”. Bunutz, atat cat sa nu imi para rau ca am dat banii pe el, dar nu de minune de bun.Mi-au placut unele schimburi de replici, si, culmea, personajul negativ

Dupa ce am iesit, mi se parea absolut normal ca unul sa isi ia rolele si sa faca ture prin parcarea goala de la mall in timp ce cealalta incerca sa faca poze la luna….

Pana la urma, ora 2 a zilei urmatoare m-a prins pe feleac, de unde, de buna seama se putea poza cel mai bine luna … si orasul noaptea:)

…si-am incalecat pe o sa…. (si nu imi vine sa cred ca in sfarsit reusesc sa public articolul asta, ca de 5 zile ma tot chinui )

Tin sa precizez: mainile nu sunt ale mele )

Cam la 20 de km de Cluj, inspre Turda, pe dreapta, este Tureniul. Daca mergi pana la capat pe soseaua ce strabate satul, musai sa te opresti in fata unei tasnitori, langa care este vesnic parcata o combina. Spun musai pentru ca acolo se termina drumul.

De aici ai doua variante. ori iti lasi masina acolo (este si o parcare) si o iei pe jos pe pajiste si ajungi deasupra cheilor, ori te duci pe firul apei direct in chei.

De obicei, eu merg pe platoul de deasupra, de unde vederea este cam asta:

Popa Tiganilor (Stanca aceea singuratica din mijlocul vaii):

Apoi cobaram vreo 200 de metri prin padure….

… si intram in chei…

la umbra, racoare si susur de parau

Paraul acesta trebuie trecut de vreo 10 ori peste bolovani, aproape intotdeauna am ajuns cu adidasii uzi in partea cealalta, de data asta a fost o adevarata placere sa ne balacim in apa care era foarte calda.

Ne apropiem de iesirea din chei:

…mai aruncam o privire in urma..

…si inca una spre stancile de deasupra

Si gata! Afara, inapoi la soare

Toata plimbarea dureaza cam 4 ore jumate, cu tot cu pauzele de balacit in apa:)

Nu stiu daca mai trebuie sa spun de ce imi place mie atat de mult. Cheile Turzii sunt doar la o aruncatura de bat. E drept ca sunt mult mai spectaculoase, adica peisajul. In schimb, pe mine a inceput sa ma cam plictioseasca mersul pe trotuarul din chei. De fiecare data cand am mers acolo am vazut, printre oamenii imbracati de munte, cate un card de domnisoruce, pe tocuri si cu posetute, la plimbare…

Deci, nimic palpitant, doar urmezi cararea, te minunezi de stanci, mai treci vreo trei poduri, ajungi la capat, apoi te intorci, treci cele trei poduri inapoi, urmezi trotuarul si ajungi de unde ai plecat.

Dincoace e altceva. E mult mai salbatic. Traseul e frumos, variat si iti pune mintea la bataie. E de trecut peste bolovani, de catarat, riscul este minim, pe copiii mei i-am dus acolo de cand aveau trei ani, Sonia merge pe acolo desculta..

N-am mai fost de vreo doi ani, asa ca am redescoperit locul cu drag si m-am bucurat de fiecare minut petrecut acolo.

… Si cum mergeam eu linistita pe strada admirand frumusetea florilor de cires, deodata o vad fugind din fundul ograzii direct la gard. Am crezut ca scap doar cu ssssssâsâitul, cand colo ce sa vezi? Ii trebuia musai esarfa

Cu aceasta ocazie am descoperit ca am si eu adevarate aptiudini de gasca, deoarece nu m-am lasat mai prejos, m-am apucat si eu de ssâssâit. Sa ma tina minte:)

… dupa cum se vede, n-am reusit sa o impresionez mai deloc

Incerc, incet, sa reiau seria miercurilor fara cuvinte initiata si intretinuta de Carmen

De indragostit nu m-am indragostit, a ramas doar intentia, iar oamenii de care scriam sunt la locul lor, adica amici, asa cum le sta bine si cum imi este si mie mult mai bine sufleteste. Nu e inca vremea mea de indragostit, cand a fi sa fie, a fi. Adevarul e ca am avut o perioada in care am vazut niste filme mai romanticele asa de felul lor si m-a luat valul.

Am vazut “Eat, pray, love”, si am citit si cartea, apoi am vazut, la doua zile diferenta, “Sub cerul Toscanei”. No, si cum sa nu te apuce dorul de indragosteala? M-am reparat rapid cu “Battleship” Ah ce film! Fix pe gustul meu! Si fix in momentul in care aveam nevoie, Zgomotos, cu multa actiune, cu extraterestri, cu un pic de comic, cu imagini spectaculoase, cu actori frumosi si, cu AC/DC la coloana sonora, asta ca o cireasa de pe tort

Am mai vazut si The Hunger Games. Interesant, da nu m-a dat pe spate. Axcum mai am o lista cu cateva filme pe care vreau sa le vad in minivacanta de 1 mai, “Pride and prejudice”  la recomandarea lui Ovidiu, asta e de-ala romantic, si ca sa nu ma apuce dorul de indragosteala din nou o sa contrabalansez cu Prometheus, un SF nou nout.

Pe deasupra mai vad si “Lost”, un serial pe care l-am luat de la capat,  acum sunt la sfarsitul sezonului 2 din 7 si  ma cam tine cu sufletul la gura…

Ce-am mai facut? Am mai citit ceva carti de specialitate, am mai facut un curs in timpul asta, masajele merg ca pe roate, jobul la fel, copiii sunt pe drumul lor, am prieteni minunati.

Evident, Life is beautifull!

Si ar fi si mai biutiful daca nu mi-ar fi asa de dor de mama, care acum este in Franta si experimenteaza primavara pe alte meleaguri. Las ca vine acasa si de 1 mai mergem la Gradina Botanica amandoua. Mama, sa nu-ti faci nici un alt program. Bine?

A, sa nu uit. De cateva zile am fost la un training cu tema “descopera-te”, iar la sfarsit am primit un cartonas, un fel de “ravas”, pe care l-am extras la intamplare.

Ce scrie la mine? Pai uite:

Wich one, which one?

Ne-am adunat in jurul laptopului pe care a aparut astrograma mea si, timp de aproape trei ore Ovidiu mi-a spus ce vede si cam ce inseamna ce vede.

Cand am vazut cata informatie se aduna si ca n-am cum sa o retin pe toata, am luat repde o bucata de hartie si am inceput sa notez. Acuma… si cu notatul asta era cam discutabil, pentru ca incercam sa prescurtez si sa fac rezumatul la ce imi spune, asa ca, la o fraza de genul « casa mortii, la tine este in capricorn, deci o sa traiesti mult… atat de mult ca o sa te plictisesti de atata trait », eu ma trezesc ca scriu, cu liniuta : - o sa mor de plictiseala.

Dupa aceea a mai vazut Ovidiu un accident de masina din care scap cu viata dar fac masina zob si in capul meu se aprind beculete de alarma « Inca unul ???? » Pe urma incep sa judec si noroc ca deschid gura sa intreb: « Auzi Ovidiule, avand in vedere ca am totusi o varsta si ca sunt pe la jumatea vietii…nu este posibil sa se fi intamplat asta ? » La care Ovidiu ma priveste mirat « ba sigur ca da ! De ce, ai avut un accident?! » « Pai da desigur ca da, bifeaza-l, s-a intamplat »

Pe urma, imi spune de Pluto, planeta care « face ordine » in casa in care intra, in sensul ca rupe legaturi care trenau si care este cam taios asa, de felul lui. « Pluto a intrat in 2004 in casa divorturilor » Mie imi pica falca. Fix in 2004 am divortat, dupa ce am lungit-o pana cand nu am mai putut…

Si mai imi spune ca dupa 7 ani va intra in casa mortii, unde o sa stea alti 7 ani… la o luna dupa intamplarea asta, si 7 ani dupa divortul meu, a murit tata si se pare ca in urmatorii 7 ani or sa se duca toti  oamenii in varsta din jurul meu… (in afara de mama, care are voie sa se duca doar peste 20 de ani. Ca asa am zis eu).

Si mi-a mai zis Ovidiu ca pe la inceputul lui 2012 o sa fie o chestie ciudata cu a mea cariera, ca voi incepe lucruri noi, legate de spiritualitate, creativitate si o afacere personala si bineinteles ca s-a intamplat, mi-am pornit cabinetelul…

Mi-a mai spus el multe si de bune si de mai putin bune si ca se pare ca o sa ma mai marit odata ( :) ) cu cineva din strainatate (un capricorn sau un sagetator) si ca daca nu plec pana in 2019 din tara cu siguranta o sa o fac in 2020 nu de alta dar intra pluto in casa strainatatii si ma evacueaza fortat :) (Iconurile zambarete din paranteza de la fraza cu maritatul sunt pentru ca ma amuza teribil ideea asta si ca momentan nu am nici o idee despre cum si ce este vorba, dar daca asa zic astrele, eu ce sa fac? Rad si astept cu interes sa vad ce urmeaza  :) )

Si am mai vazut astrograma natala a lui Alex care este surprinzator de asemanatoare ce a mea, si a Soniei, care ne-a dat pe spate pe amandoi, ca se pare ca are ceva foarte special, adica toate stelele erau pe cer atunci cand s-a nascut ea..

Nu mai tin minte toate detaliile, mai trebuie sa arunc un ochi pe conspecte :)

Pe de alta parte, nici asta nu cred ca trebuie sa o mai fac pentru ca, de curand Ovidiu a pornit si un  blog de astrologie, pe care il recomand cu mare drag si care mi se pare extrem de interesant pentru ca, pe langa previziunile astrologice pentru fiecare luna se pot citi si generalitati despre astrologie, povestioare din istoria astrologiei si chiar nedumeriri ale autorului legate de unele astrograme.

Bineinteles ca am inceput sa rad cand am vazut ca previziunile pe aprilie pentru sagetator se potriveau deja din prima zi…

a fost adjudecat, fara drept de apel, de o emisiune a BBC din 1957 despre recolta de spaghetti din acel an a taranilor elvetieni.
Gratie iernii blande si a eliminarii gandacului de spaghetti, a spus prezentatorul, agricultorii elvetieni se lauda cu o recolta exceptionala, ce-i drept nu chiar pe masura celor din Italia,
carora”multi telespectatori le-au admirat probabil plantatiile de spaghetti”.
In sprijinul acestor afirmatii au fost prezentate imagini cu fermierii culegand macaroanele din copaci.

Sute de cetateni au sunat la postul respectiv intreband cum pot sa cultive spaghetti.
In disperare de cauza,realizatorii le-au spus sa planteze o mladita intr-o cutie de conserve si sa astepte.

…………………………………………………………………………………………………..
Pe locul doi
s-a clasat farsa celor de la revista “Sports Illustrated” care, in 1985, relata despre un jucator de baseball, proaspat achizitionat de New York Mets.

Articolul afirma ca respectivul poate arunca mingea cu o viteza de 200 de kilometri la ora,
gratie unei tehnici invatate intr-o manastire tibetana.

locul 3
In 1962, in Suedia exista un singur canal de televiziune, care emitea in alb-negru. In jurnalul de stiri din 1 aprilie a aparut un expert al postului care i-a anuntat pe telespectatori ca, gratie
unei noi tehnologii, vor putea viziona emisiunile color tragand un ciorap de nylon peste ecran.

..
locul 4
Urmatorul loc ii revine retelei americane de fast-food Taco Bell care,in 1996, a anuntat ca a achizitionat Liberty Bell din Philadelphia ,clopotul simbol istoric al independentei, care va fi
rebotezat Taco Liberty Bell .
Lumea a fost atat de scandalizata incat chestiunea s-a discutat si la conferinta de presa de la Casa Alba.
……………………………………………………………………………………………..
Locul 5
In 1977, cotidianul britanic “The Guardian” a publicat un supliment pe sapte pagini dedicat aniversarii :
“ a 10 ani de independenta a inexistentei republici San Serriffe din Oceanul Pacific.”
……………………………………………………………………………………………
loclul 6

In 1998, lumea stiintifica a fost bulversata de informatia, aparuta intr-o revista serioasa, cum ca statul Alabama a votat rotunjirea numarului Pi de la 3,14 la 3.
……………………………………………………………………………………………

locul 7

Celebrul lant de restaurante Burger King a cumparat in 1998 o pagina intreaga de publicitate in “USA Today” in care relata despre noul produs
- burgerul pentru stangaci, in care condimentele au fost rotite la 180de grade.
………………………………………………………………………………………………

locul 8
“Discover Magazine” a anuntat in 1995 ca respectatul biolog Aprile Pazzo (“Nebun de aprilie” – in italiana) a descoperit in Antarctica un animal care vaneaza pinguini forand copci
in gheata gratie unor placi termice de pe cap.
………………………………………………………………………………………………
locul 9
In 1976 un astronom britanic a anuntat la radio ca, din pricina unui aliniament nemailnit al planetelor, la ora 9.47 atractia gravitationala va fi scazuta, si oricine va putea experimenta
o senzatiede plutire daca sare in sus in acel moment.

Inutil de spus ca sute de oameni au sunat sa relateze ca s-au simtit incredibil.

LOCUL 10
In 1996, a fost randul agentiei Itar-Tass sa bulverseze lumea, anuntand ca o fabrica X va produce grenade de mana incrustate cu diamante, pentru ca victimele sa o sfarseasca intre pietre
pretioase si nu intr-o balta de sange.

In 1999, ziarul Phoenix New Times dadea un anunt umanitar pentru saraci, cerandu-le donatorilor cate un dolar pentru a-i inarma pe cei fara adapost.
…………………………………………………………………………………………………….

In 1956,editia de luni a ziarului Irish Times a avut o vanzare record.
De ce? Pe prima pagina era scris mare :

La pagina 3 gasiti numele si adresele tuturor barbatilor inselati de neveste din Irlanda !!!

Sursa necunoscuta, am primit textul pe e-mail

O oamă normală la cap nu ar scrie despre aşa ceva deoarece nu este deloc indicat că publicul larg să ştie că este atât de zăpăcită încât a putut rămâne încuiată în casa pe dianafara fix în ziua în care îşi luase concediu că să rezolve o grămadă de probleme în oraş. Acuma, desigur ar putea explica că există circumstanţe atenuante, că şi-a uitat cheia de acasă la birou şi pe aia de la birou acasă, că bieţii copii n-aveau de unde să ştie când au plecat la şcoală că ea încă mai visează curse de formula unu cu nave galactice printre supernove şi nu este plecată spre serviciu ca de obicei, aşa că au plecat frumos la şcolile lor şi au închis uşa.

Da, numa’ că nici copiii dumneai nu-s tocmai coșeri, că doar sunt aşchii adevărate şi nu pot sări prea departe oricât ar vrea ei, mai cu seamă aia mică care e ruptă din tatsu la corp şi din măsa la cap (eu ziceam că ăsta e norocul ei de la Dumnezeu, da încep să mă cam îndoiesc), aşa că, în momentul în care a deschis uşa de la intrare şi-a amintit brusc că nu şi-a luat ghiozdanul, nu s-a parfumat şi nu e corect unghiul în care îi stă pleata peste un ochi, şi s-a întors să remedieze. Ofcors că a lăsat uşa deschisă, fără să bage de seamă că Sharlotte, care deşi e mâţă, e membră a familiei de trei ani, deci a avut şi ea timp suficient să se dea pe brazdă, a tulit-o în expediţie pe scara blocului. Fata închide uşa, îşi pune căştile pe urechi şi merge la şcoală şi dintr-o dată se coboară pacea peste blocul de la adresa intenţionat nemenționata. (Atâta ar şi trebui că ar dibui ăştia proprietara şi ar duce-o la ăia veşnic veseli).

La ora 9, Dana (bineînţeles că v-aţi dat seamă că despre ea este vorba) se trezeşte, se întinde de patru ori intr-o parte şi o dată în cealaltă, îl mângâie pe Luisu care dormea cu toate roţile în sus, Luisu închide ochi şi începe să toarcă, Dana admiră cerul frumos şi senin de afară şi îi cere iertare soarelui pe care tocmai îl înjurase că îi priponise două raze în ochi şi acum stătea chioară şi bleagă în mijlocul patului, în timp ce creierul ei încerca să configureze drumul spre filtrul de cafea şi să proceseze dacă este cafea făcută sau trebuia făcută alta, caz în care mai trebuia o subrutină în care să deseneze drumul până la cutia cu cafea, să verifice dacă mai este, să spele filtrul…etc. Din fericire mai era cafea, au apărut ca din poveste şi ţigările, pe care a reuşit spectaculos să nu le uite nici pe tejgheaua vânzătoarei, nici la birou, nici la cabinet, aşa că Dana noastră se trânteşte confortabil pe canapeluţa din bucătărie şi începe să se gândească în sfârşit la ce avea de făcut azi.

Erau multe de rezolvat, începând cu a da de administratoarea de la bloc pentru o hârtie, a găsi toate actele de care era nevoie (din fericire e super ordonată cu actele şi alea nu sunt o problemă), a merge la finanţe, la primărie, la notar cu mama şi intr-un final apoteotic, la cabinet, să facă ce îi place.

Cu administratoarea a fost cel mai uşor, nu i-au trebuit decât 4 telefoane ca să îi explice de ce are nevoie (aia o ţinte unantruna că trebuie o adeverinţă complicată, Dana susţinea şi mai unantruna că trebuie o adeverinţă simplă), au căzut de acord să se întâlnească la ora 10, aşa că personajul nostru principal începe să asambleze o ţinuta corespunzătoare şi în concordanţă cu importanţa problemelor pe care le avea de rezolvat, îşi alege cu grijă o eşarfă mare, frumoasă şi colorată ca să înveselească ţinuta, se machiază, parfumează, etc şi dă să iasă pe uşa. Și mai dă odată, moment în care creierul ei îi transmite “Degeaba tragi de uşa că e încuiată bine şi cheile tale sunt la birou, hi hi hi, de câte ori ţi-am spus eu că e cazul să îţi vină mintea la cap?” Dana îşi mai aprinde o ţigară şi începe să dea sms-uri disperată tutulor membrilor familiei, care îşi vedeau liniştiţi de cursurile lor.

Într-un sfârşit se linişteşte când primeşte un mesaj că una din posesoarele de chei se întoarce la 11, aşa că îşi ia laptopul în braţe şi aşteaptă liniştită. Toate ar fi fost bune şi frumoase dacă uşa de la intrare n-ar fi început să bubuie. Da bubuia rău şi tremura toată, mai să iasă din balamale, iar din spatele ei se auzea vocea turbată a vecinii isterice de la 8, amplificată de ecoul scărilor “Hai tu Dană şi ia-ti nenorocita aia de mâţă că o intrat la mine în casă!!!! Hai tu Dană, deschide odată că îţi sparg uşa, f…țiai mâţele, că amu ni ţi-o omor!!!!” Dana începe să fugă aiurită prin casă, sperând până în ultimul moment că nu despre pisicile ei e vorba, Luisu dormea pe colţar unde îl lăsase, Sharlotte nicăieri. Aşa că fuge la uşa şi începe să urle şi ea disperată şi să înceapă să explice că e încuiată în casa şi nu poate deschide. De partea celalata se mai aude un ropot de înjurături prietenoase la adresa familiei şi a tuturor sfinţilor, plus multe urări de bine şi sănătate, ceea ce o determină pe Dana să dărâme uşa şi să meargă să îi rupă picioarele drăguţei de vecine. Din fericire, uşa a fost mai proastă, că nu a cedat, aşa că Dana nu a avut ce face decât să privească disperată prin vizor cu speranţă că îşi zărească mâţa. Turbarea ei a crescut şi mai tare când a auzit un miorlăit disperat printre urletele proastei şi a văzut pisica aruncată pe scări. Vecina urlă în gura mare că ea trebuie să meargă la doctor şi cât de tare a încurcat-o dracul de mâţă, şi se mai şi lăuda vecinei de alături cum a strâns ea animalul de gât, a intrat în lift şi dusă a fost. Sharlotte a rămas pe scări, adunată ghem, miorlăind încetişor şi răguşit.

Din fericire nepoata Danei a ajuns acasă în 10 minute, aşa că biată făptură a fost adunata de afară şi dusă acasă. Tunând şi fulgerând şi plănuind o şedinţă generală pentru membrii familiei în care să se stabilească reguli clare de închidere şi deschidere a uşilor şi de verificare a animalelor din casă şi mulţumind la Dumnezeu că a scăpat pisica cu viaţa, Dana porneste pe drumuri să îşi rezolve problemele. Nu fără a nu se gândi din 5 în 5 minute la cât de răi pot fi unii oameni şi la mieunatul disperat al Sharlottei. Și la cum o să meargă ea dupamiaza la apartamentul de deasupra să îi zică vreo două nesimțitei.

Și-a venit în fire doar târziu, pe stradă, când a realizat cu groază că saliva de plăcere în timp ce se gândea cum a prins-o pe babă singură în lift şi a strâns-o de gât, aşa că în filmele cu terminator, ca să vadă tâmpita ce a simţit biata pisică. Și o vedea cum se învineţeşte la faţa şi cum i se bulbucă ochii în cap şi privirea ei disperată şi rugătoare în timp ce scutura spasmodic din mânuţe şi picioruşe… şi cum o lasă după aceea jos, să îşi revină la viaţă şi cum acesta îşi cerea iertare şi promitea că nu se va apropia de etajul de dedesubt nici măcar atunci când nu mergea liftul…

Atunci s-a speriat Dana, cea care ştie că puterea gândului este nelimitată şi că îşi face o grămadă de păcate, aşa că a început să ceară iertare tuturor sfinţilor şi lui Dumnezeu şi universului şi sufletului amărâtei aleaia de proaste, a făcut pace cu ea şi şi-a văzut de drum. Din fericire a apărut din senin Ovidiu şi totul s-a dezamorsat intr-o pițerie, în hohotele lui, care ascultă cuminte povesti cu poliţişti, pisici şi vecini crizate.

O chestie de care îmi era groază-groază era legată de obţinerea declaraţiei de radiere pentru Dacia mea. Ideea este că nu ştiam de unde să o apuc. La finanţe mi-au spus să merg la primărie. La primărie m-au trimis dintr-un birou intr-altul, prin toate cotloanele şi toate gangurile, până ce, în sfârşit, al 5-lea birou în care am fot trimisă a fost cel câştigător.

Acolo, intr-un spaţiu imens, cu o grămadă de birouri, era o tanti blondă şi încă doi nenea poliţişti. Unul îmbrăcat în civil care lucra cu insistenţă la un calculator şi încă unul care completa nişte hârtii. Tot cu insistenţă, că era încruntat rău. Tanti blondă îmi face semn să merg la ea, eu mă execut şi când ajung în faţa biroului încep să îi turui poezia cu nevoile mele, că déjà o ştiam pe de rost, doar o mai spusesem de 5 ori până atunci. N-apuc bine nici să ajung la jumatea descrierii narative, că domnul îmbrăcat în poliţist îşi ridică ochii din hârţoagele lui, mă priveşte o clipă, apoi se ridică, vine în viteză, mă plachează că la rugbi şi mă trânteşte pe un scaun pe care l-a cules pe drum.

- Staţi doamnă jos, că în condiţia dumneavoastră nu este recomandat să stai în picioare. Si păreţi şi cam obosită. Eu îl privesc ca picată din lună, pentru că nu înţeleg nicicum ce condiţie am. Aşa că întreb.

- Ce condiţie ?

Răspunsul îmi vine instantcanesul, cum nici bunul Arhanghel Gavril n-ar fi putut să o facă :

- Păi sunteţi gravidă, doamnă !

Faţa mea grăia expresiv de dată asta: « Să mori tu ! Zău ? »

După care m-a apucat râsul. Dar din ăla cu hohote.

- Acuma, e drept că n-ar fi rau să mai slăbesc vreo 10 kilograme, dar de gravidă nu-s gravidă, jur!

Adevărată fază comică a fost după aceea. Nenea politistu, care am înţeles că era şi şeful de birou, a roşit tot şi a dat în bâlbâială încercând să îşi ceară scuze, iar tanti blondă îşi afundase ochii în monitor si îi trebuia serios un ceai de cucută ca să îi sterga expresia de satisfacţie de pe faţa, se vedea clar că se simte răzbunată, că tocmai o admonestase acelaşi om, cu câteva minute înainte, de faţă cu mine.

 Râdem ce râdem, eu chiar m-am distrat copios, în timp ce îmi sugeam cu disperare burta, până când am realizat că degeaba îmi lipeam eu stomacul de coloană că oricum nu se vedea, că aveam o haină mai largă plus o eşarfă enormă pe deasupra. Si asta îmi spusese şi omul, că l-a dus în eroare greşită eşarfa.

Probabil ca să îi iert gafa, a fost din cale-afară de drăguţ, a stat lângă mine şi mi-a dictat cererea, m-a asigurat că o îmi primesc hârtia joi dupa masa şi ne-am despărţit cât de cordial posibil.

Logic că am ieşit din primărie şi m-am înfipt intr-un magazin de eşarfe şi mi-am luat două mai mici, aşa, până la stomac :)

Joi când m-am dus după document, am găsit-o pe doamnă blondă în hol, chinuindu-se să tragă ceva la xerox. Am stat vreo 5 minute privind-o cum încerca disperată să copieze un tabel. Disperată pentru că ea punea coala pe scanner orizontal şi din copiator îi ieşeau foi verticale, cu jumate din tabelul ei. După aceea au început variaţiuni. Punea coală invers, tot landscape, şi din copiator îi ieşeau tot coli format portrait cu cealaltă jumate de tabel. A treia oară a încercat o şmecherie. A pus coală la fel, dar la baza scanerului, nu sus în colţ. Ghici ce a ieşit ? Tot o jumate de tabel dar în josul paginii… Până la urmă mă hotărăsc să o salvez, numa că îmi trebuia şi diplomaţie, să nu o fac să se simtă proastă, că adio docoment.

- Nu aţi încercat invers ? Se uită la mine că la prostul satului şi îmi explica că nu trebuie invers, că pe invers e alb, şi ea vrea să copieze tabelul.

- Nu, nu ! încercaţi să puneţi coala pe verticală. Si îi întorc tabelul cum trebuie. Mai cu neîncredere, mai cu ciuda, să îmi arate ea că nu am dreptate, apasă pe butonul verde şi, ce să vezi! A ieşit exact cum trebuie! Extraordinar!

 Bineînţeles că mi-am cerut scuze că mi-am permis să îi dau sfaturi, dar s-a întâmplat să ştiu doar pentru că aveam şi eu un copiator identic la birou, ea m-a înţeles şi m-a iertat, aşa că am intrat amândouă în birou să îmi dea hârtia.

Erau şi colegii ei acolo, aşa că, deoarece mi-am învăţat lecţia de dată trecută, cum am intrat cum m-am trântit pe scaun.

Hohote generale.

Mă văzuseră de la început, bineînţeles că 7 perechi de ochi (între timp mai veniseră şi ceilalţi şi se vede că fuseseră puşi la curent cu întâmplarea de luni) erau îndreptaţi spre burta mea (inexistentă ). No şi, în atmosfera asta destinsă, mi-am primit hârtia, am semnat pentru ea, şi am ieşit în glorie din birou, însoţită de o grămadă de urări de bine şi de zile frumoase

In mod normal m-ar fi durut în paişpe şi aş fi dat cu flit oricui mi-ar fi reproşat că nu le folosesc.

Si aş fi avut şi argumente serioase cu care să justific nefolosirea lor în textele mele. Totuşi, erau situaţii în care era musai să le folosesc, nu de alta dar am păţit-o că am scris despre matele mele şi au fost oameni care nu înţelegeau ce probleme am cu intestinele. Sau fata în loc de faţa sau tanc în loc de ţânc şi exemplele ar putea să continue mult şi bine.

M-a salvat colegul C. cel mai mare calculatorist din lume, cum am mai spus şi altă dată, care mi-a spus despre existenţa unui site: http://diacritice.opa.ro/.

 Vaaai ce bucurie pe capul meu când am văzut că poţi scrie textul, apoi să îl copiezi pe site şi cu un simplu butonaş ţi-l face nou nouţ şi frumuşel şi cu toate semnuţele la locul lor!

Iată de ce nu o să va mai chinui de acum încolo cu căutatul (scuze, site de evitarea cacofoniilor încă nu am găsit ) de sensuri în ceea ce scriu – evident atât cât pot diacriticele să rezolve .

In concluzie, vi-l recomand cu căldură!

Acuma, pe sistema pomului lăudat, de bună seamă că nu este perfect şi mai trebuie aruncat un ochi pe ici – pe colo, oricum, rezolvă cam 95% din problema diacriticelor. Cui îi place, să îl folosească Iar pe cine îl ţine brăcinarele să scrie direct cu diacritice,  Mucios congraţuleişăns, ca să zic aşa

De data aceasta nu mă gândesc ce cadou să îi iau ci cum să ajung la biserică să îi pun o lumânare.

21 martie începea de obicei cu telefon la tata, să îi spunem la mulţi ani, şi Doamne cum se bucura şi cum număra totul…. « M-a sunat şi Sora şi cei din Vârtop, toţi !… E vreme frumoasa acolo! » Apoi mi-i înşira pe toţi cei care l-au mai sunat şi nu închidea pna nu mă auzea că îi spun că trec pe la ei.

Mama făcea plăcinte cu brânză şi ne aştepta… şi dacă Doamne fereşte uitam să îl sun dimineaţă, îmi dădea telefon pe ascuns, să nu o audă tată « Dana, sună-l te rog pe tata, că aşteaptă telefonul tău » si mă înfuriam câteodată şi mai comentam…

O dată am ajuns târziu acasă şi fără cadou… mama nici nu a stat de vorba cu mine. Stătea în colţul ei, pe fotoliul din bucătărie, cu ochii în pământ şi nu scotea nici o vorba. Până nu am revenit cu cadoul nici nu m-a băgat în seamă. Apoi, câtă bucurie în ochii ei, când îl vedea pe tata cum se bucura… Nu îi trebuia mare lucru. O pereche de şosete, un tricou, o bere fără alcool, nimicuri din astea, dar se bucura de fiecare dată ca un copil.

Nici nu mai ştiu ce i-am luat anul trecut… de unde să ştiu că va fi ultima lui zi de naştere pe care o trăieşte… mă întreb ce aş fi făcut dacă aş fi ştiut… încă nu am sunat-o pe mama, cred că o fi la biserică. Voia să meargem azi la mormânt, dar am lămurit-o că pentru mine tata nu este un pumn de oase sub doi metri de pământ ci un suflet plin de lumină şi liniştit, undeva în cer. Si că mai degrabă aprind o lumânare şi spun o rugăciune decât să merg în cimitir să mă uit la o cruce de beton…

Când nu muncesc 12 ore, dorm 30 de ore. Asta s-a întâmplat ieri, că mi-am luat o zi de concediu să rezolv probleme. Si le-am rezolvat, în sensul că m-am pus marţi seara în pat, mieruri dimineaţă am căscat un ochi cât să mă asigur că a plecat Sonia la şcoală şi să îmi amintesc că sunt în concediu, după care l-am mai deschis la 2 când m-a pocnit foamea. Am înfulecat un şniţel cu tot felul de adaosuri, după care mi s-a făcut din nou somn şi m-am trezit seara când iarăşi mi-a fost foame, am schimbat două vorbe cu Sonia cât să mă asigur că îi este bine, două vorbe cu Luisu şi o înjurătură cu Sharlotte că nu se mai da jos de pe mine şi am adormit din nou până azi dimineaţă când m-am trezit la 6 atât de fresh încât m-a pocnit hărnicia. Aşa că am spălat vase, am făcut ordine, m-am dat cu pomadă şi am plecat victorioasă la serviciu.

 Ceilalţi furtunei sunt bine, mai avem un membru al familiei, adică o membră, că mi s-a îndrăgostit Alexu şi s-a schimbat de nu-l mai recunosc. în bine! Nou venita (care mi-e foarte, foarte draga) se integrează cât poate ea de bine, da’ mai nou au dat bir cu fugiţii în cuibul lor, aşa că aproape că mi s-ar părea goală casa dacă nu ar fi Sonia care are grijă să o umple cu ce ştie ea mai bine: zgomote, chiuituri, dănţuit, căni lăsate peste tot (unele sparte da ce mai contează), ambalaje din cele mai diverse şi haine în cele mai neaşteptate colturi (acuma nu le mai ascunde după colţar când face ordine, că ştie că m-am prins şi e primul loc unde le caut).

Marţi m-a îngrijorat, că m-a sunat că a plecat de la şcoală, a trimis-o doctoriţa acasă. Dăţile trecute când a trimis-o acasă fuseseră pe motive de varicelă şi sinuzită, aşa că am îngheţat cand am auzit ca se intampla din nou.

Motivul de acum era cel puţin la fel de serios, doar că nu m-am stăpânit să nu hohotesc din tot sufletul cam la trei secunde după ce mi-a trecut şocul când am auzit :

 - Maaaaami, ştii ce am păţit ? Am căscat aşa de tare la oră că mi-a pocnit falca.

- Cum ţi-a pocnit falca ?

 - Aşa, s-a auzit un poc şi am rămas cu gura căscată…. şi mă durea înfiorător, mamii ! şi m-am dus la cabinet şi m-a dat d-na doctor cu o cremă şi mi-a făcut bilet de trimitere, o să îl vezi acasă.

- Acum poţi să închizi gura ?

- Da… pot… dar încă mă mai doare… până acum nu am putut să vorbesc decât cu o jumate de gura, dar acum e mai bine…”

Aviz celor care au copii şi celor care nu au copii incă, plictiseala chiar poate să omoare….sau cel puţin să facă fracturi de maxilare :)

 Eu am râs de m-am îndoit, împreună cu a mea colegă care era lângă mine şi se spriase când a auzit că e cu dureri şi medici. Când i-am spus că fetei mele i-a pocnit maxilarul de la căscat…. nici nu cred că e cazul să mai zic.

Să nu uit să întreb la ce materie s-a întâmplat asta, să ştiu la ce să mă aştept în viitor. Biletul de trimitere era pentru chirurgie, dar nu mai mergem, că nu e cazul, între timp s-a reparat.

Mâţele sunt ok, ieri au avut şi ele program de somn, Luisu nu a plecat de lângă mine iar Sharlotte a plecat intr-un final, după ce am dat-o jos de câteva ori de pe umărul meu, explicandu-i între două somnuri că nu sunt copac. Aşa că de ciuda, şi-a ascuţit vreo jumate de ceas ghearele pe piciorul de lemn al patului şi pe creierul meu. Un şlap bine ţintit a rezolvat problema instant.

In rest, am mai citit scrierile Ovidiului care devin din ce în ce mai palpitante, m-am uitat la un serial de-i zice Heroes şi care m-am cam prins, am fost în vizita (da’ asta trebuie tratată separat că e din alea de merită articol special) şi cam atât.

 La cabinet e totul ok, e locul meu de refugiu, parcă e un alt timp şi spaţiu acolo… Recent mi s-a pus pata să învăţ shiatsu şi, pe măsură ce citeam, învăţam şi vizualizam filmulete am realizat că multe din cele văzute acolo eu le fac instinctiv. Acuma, că stau să mă gândesc, nici nu mai ştiu ce fel de masaj practic, că este o amestecătură cu de toate, foarte personalizat, dar ce mai contează când rezultatele sunt extraordinare ? Nu mai contează…

Cam atât din jurnalul de bord, toate sunt bune, noi suntem la fel de bine că de obicei, după cum se vede

Am putut fi atat de consecventa incat sa ma tin doi ani de un lucru…este incredibil! Asta inseamna ca pot sa daram muntii daca vreau (din fericire nu vreau, pentru ca nu mai am pe ce ma catara si ar fi cumplit de monoton sa traiesc fara sa mai navighez pe grohotisuri).

Doi ani. Nu fac contabilitati. Habar n-am cat am scris si cat n-am scris, nici cate comentarii nici cate postari, dar stiu  cati prieteni mi-am facut aici, cat de multe am invatat si ce au insemnat acesti doi ani pentru mine.

Nu mai pun nici torturi nici flori nici lumanari. Poate un icon de spiridush smecher care ar spune

“Ti-am spus eu? Poti! “

Prieteni dragi, va multumesc pentru anii astia, pentru clipele in care am ras si am plans cu voi, pentru emotiile si bucuriile traite!

Sa ne vedem sanataosi si voiosi cat mai mult timp si indiferent ce va fi in vietile noastre in timp, sa ne amintim cu placere de perioada aceasta.

Dana. Digo Dana

Cu drag

Aici cred ca s-ar potrivi o imagine cu ceva fulgere, sau macar o furtunica.. nu-i asa? Nu de alta dar vreau sa imi pastrez brandul:)